Liberul arbitru(adevărul în literatură)

Scriitorul este un liber arbitru sau, cel puțin, așa ar fi firesc. Un spectator. Un receptor. Adevărul a devenit un fel de fata morgana. Nu are început, iar sfârșitul este purtat de vântul raționamentelor, atât de departe, încât la o asemenea distanță, trăsăturile sunt confuze. Oamenii, aici includem și persoana de față, au un beteșug, acela de a pălăvrăgi vrute și nevrute, din frică sau din dorința de a se făli în fața unui spectator invizibil. Suntem actori de la primele scâncete. Nu este neapărat un lucru rău, însă este atât de greu să oprești un om de pe culmile succesului, să se arunce-n cap, de parcă adulația spectatorului imaginar, i-a umflat aripile și pieptul, iar, acum, omul-condor vrea să-ncerce pentru prima oară zborul. Cu toată această poliloghie, nu trebuie să uităm un singur lucru: O societate fără repere morale, bine ancorate, este o pasăre în ținta vânătorului. Nimic nu este mai de preț decât determinarea unui om, fără alte brizbrizuri. Viața simplă și lipsită de prejudecăți, cu un singur scop. Acela de-a fi fericit fără a perturba pe cei din jurul tău.